Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase pun în aplicare, joi, 9 mandate de percheziţie în judeţele Braşov, Constanţa, Prahova, Bihor şi în Bucureşti la mai multe magazine sex shop care comercializează produse halucinogene pe post de odorizante de cameră.
În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice. Din cercetări a rezultat faptul că produsele halucinogene ar fi comercializate în magazine tip SEX SHOP sau prin intermediul internetului, fiind etichetate ca produse de uz casnic, cum ar fi „odorizante de cameră”. Întrucât conţin substanţe toxice periculoase, este interzis ca aceste produse să fie vândute pentru consum uman