Pentru prima dată în ultimele opt luni, rata inflaţiei a scăzut în Turcia. De la 75,5% în luna mai, la 71,6% luna trecută!

Pentru prima dată în ultimele opt luni, rata inflaţiei a scăzut în Turcia. De la 75,5% în luna mai, la 71,6% luna trecută!

Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat în iunie, pentru prima dată în ultimele opt luni, înregistrând o încetinire mai rapidă decât se estima, după vârful atins în mai, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

Conform datelor publicate miercuri de Institutul de Statistică (TurkStat), inflaţia s-a redus la 71,6% luna trecută, de la 75,5% în mai. În ritm lunar, rata inflaţiei a fost de 1,6% luna trecută, de la 3,3% în mai. Ambele cifre depăşesc estimările analiştilor.

Turcia schimbă registrul, după doi ani de presiuni asupra costului vieţii, cauzate de unul din cele mai rapide ritmuri de creştere a preţurilor din lume. Oficialii sunt optimişti că va urma un proces rapid de dezinflaţie, după majorarea dobânzilor cu peste 40 puncte procentuale, la 50%, în mai puţin de un an.

Totuşi, mulţi economişti se aşteaptă ca la finalul anului rata anuală a inflaţiei în Turcia să depăşească ţinta Băncii Centrale a Turciei, de 38%. Evoluţia inflaţiei va determina şi momentul reducerii dobânzilor.

Luna aceasta, ministrul de Finanţe, Mehmet Simsek, declara că este "important" ca inflaţia să scadă sub 42% - zona superioară a ţintei Băncii Centrale a Turciei pentru finalul anului, dar de opt ori mai mare decât obiectivul oficial de 5%.

În timp ce aşteptările privind inflaţia sunt în scădere, perspectivele pentru gospodării sunt mai sumbre, creşterea preţurilor peste un an fiind previzionată la 71,5%.

Analiştii se aşteaptă şi la o încetinire a creşterii PIB-ului Turciei în următoarele luni, pe fondul înăspririi politicii monetare şi al inflaţiei ridicate, care afectează activitatea economică.

Pentru acest an, analiştii estimează un avans de 3,15% al economiei turce, în timp ce Guvernul se aşteaptă la o expansiune de 4%. Anul trecut, PIB-ul Turciei a crescut cu 4,5%.

Afla mai multe despreturciainflatiescadere
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt