Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca, marţi 2 aprilie, de la ora 15.00, să aibă loc un plen comun, cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO.
În aceeaşi zi, în continuare, de la ora 16.00, va avea loc sedinţa în plen a Camerei Deputaţilor.
La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.
Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, „Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.