Orfanii Ucrainei, copiii României

Orfanii Ucrainei, copiii României

Soarta le-a fost potrivnică de la început, iar acum pare să le fi dat încă o lovitură şi mai dură. Vorbim despre copiii fără
părinţi din Ucraina, care sunt salvaţi din calea bombelor şi aduşi pe meleagurile noastre. Sute de suflete au ajuns doar
în ultimele ore, iar alte sute sunt pe drum.

Puţin după ora 21 o navă sub pavilion ucrainean cu 122 de copii la bord şi 13 însoţitori, a acostat în portul Tulcea. Sunt
copii orfani de cetăţenie ucraineană, fugiţi din calea războiului şi care, mai departe, vor ajunge în grija autorităţilor
din ţara noastră.

Şi la Cluj Napoca au ajuns peste 100 de copii ucraineni fără părinţi.

O asociaţie evreiască din Cluj Napoca i-a preluat când au intrat în tară, iar mai mulţi voluntari s-au alăturat şi au donat
jucării şi haine pentru cei mici.

Şi autorităţile din Braşov au preluat 26 de copii ucraineni orfani.

Autorităţile din întreaga ţară s-au mobilizat pentru preluarea tuturor copiilor orfani care trec graniţa spre România.
Impresionat de drama vecinilor ucraineni, Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare, a anunţat că va aduce din Ucraina în
oraşul din nordul ţării 250 de copii orfani din centrele de plasament. Cei mici vor beneficia de cazare, masă şi suport
psihologic

Cei 250 de copii orfani care vor ajunge în Baia Mare au vârste cuprinse între 2 şi 17 ani. Şi centrele pentru protecţia
copilului din judeţul Iaşi sunt pregătite să primească copii ucarineni.

Autorităţile se aşteaptă ca în următoarea perioadă să ne confruntăm cu un val uriaş de copii ucaineni care vin în ţara
noastră.

Cifrele arată că în acest moment pe teritoriul României se află 22 de mii de copii ucraineni.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt