Oraş paralizat de greva transportatorilor

Oraş paralizat de greva transportatorilor

Galaţiul este paralizat de un uriaş protest al tranportatorilor din oraş. Toţi şoferii şi vatmanii care lucrează pentru primărie au refuzat să iasă pe traseu. Nemulţumirile lor sunt de natură salarială. În tot acest timp, gălăţenii au aşteptat zeci de minute, în zadar, în staţiile de autobuz şi tramvai. Singurele autobuze care au plecat din bază au fost cele care transportă angajaţii combinatului siderurgic şi cele care asigură transportul elevilor.

Încă de la ora 5 dimineaţa, peste 300 de salariaţi au întrerupt lucrul. Oamenii sunt nemulţumiţi că salariile nu le-au mai fost indexate cu echivalentul inflaţiei.

Nemuţumirea a dat în clocot în momentul în care au aflat că salariul directorului regiei de transport public ar fi fost majorat cu peste 4.500 de lei.

În oraş, gălăţenii au aşteptat în zadar în staţii. Pentru a ajunge la locurile de muncă, au fost nevoiţi să ia un taxi sau să meargă pe jos.

Între timp, directorul societăţii de transport în comun şi-a anunţat demisia. Greva continuă însă. Singurele curse care vor mai efectuate până la finalizarea conflictului de muncă sunt cele care transportă angajaţii la combinatul siderurgic şi cele care asigură transportul elevilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt