Astăzi, de la ora 20:00, emisiunea „Proiect de Ţară: România”, moderată de Andrei Gheorghe, va analiza cele mai aprinse subiecte politice ale zilei.
Ora 20:00 – Ziua cârtiţei la CCR: Câţi bani pierdem din cauza amânării implementării jalonului PNRR privind pensiile magistraţilor.
Jurnaliştii de la Cotidianul, alături de juristul Toni Neacşu şi analistul Radu Turcescu, vor discuta despre amânările repetate de la Curtea Constituţională, precum şi despre pierderile financiare pe care ţara noastră le riscă în acest context.
Ora 21:00 – Şefii de judeţ îl confruntă pe Bolojan: Reforma se face prin OUG.
În a doua parte a emisiunii, Andrei Gheorghe se va axa pe confruntarea dintre premierul Ilie Bolojan şi şefii Consiliilor judeţene privind implementarea reformelor din administraţie prin ordonanţă de urgenţă. Gh. Şoldan, preşedintele CJ Suceava (PSD) şi Valeriu Iftime, preşedintele CJ Botoşani (PNL), vor explica în ce mod se vede reforma din perspectiva lor şi ce ar trebui să facă premierul.
Ora 22:00 – Mercosur scoate fermierii în stradă: Proteste în Spania
În ultima parte a emisiunii, Ovidiu Ghinea, jurnalist la Agro TV, va aduce în prim-plan protestele fermierilor din Spania, care luptă pentru condiţii mai bune în faţa politicilor economice impuse de Mercosur.
Tot după ora 22, fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu, va analiza de ce România ezită să răspundă invitaţiei lui Donald Trump pentru a face parte din Consiliul de Pace şi care sunt interesele şi provocările politice ce stau la baza acestui refuz aparent. O discuţie despre rolul României pe scena internaţională.
Nu rataţi o seară plină de informaţii relevante şi analize incisive în „Proiect de Ţară: România”, de la Prima News, începând cu ora 20:00!






