Opt tineri au fost implicaţi, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident produs pe DN 17C, în localitatea Salva, între două autoturisme conduse de şoferi de 18, respectiv 20 de ani, potrivit datelor comunicate vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
În urma impactului dintre cele două maşini, una dintre ele a fost proiectată în afara carosabilului şi a ajuns pe malul râului Sălăuţa, iar doi tineri au fost transportaţi la spital.
Autoturismele erau conduse de un tânăr de 20 de ani din municipiul Bistriţa, care are permis de conducere de la sfârşitul anului 2019, respectiv de un adolescent de 18 ani din comuna Telciu, care a obţinut dreptul de a conduce în urmă cu aproximativ trei luni.
În fiecare dintre maşini se mai aflau câte trei pasageri.
"Noaptea trecută, poliţiştii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud au intervenit pe Drumul Naţional 17C, în Salva, la un accident rutier. Din primele verificări, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Bistriţa a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Telciu. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul din Telciu a fost proiectat în afara părţii carosabile. O tânără de 19 ani din Năsăud şi un tânăr de 19 ani din Rebrişoara, pasageri în autoturismul condus de şoferul din Telciu, au fost răniţi, fiind necesar transportul acestora la spital", a transmis IPJ.
Fata de 19 ani a fost cel mai grav rănită, ea suferind o fractură deschisă de tibie, în timp ce ceilalţi tineri au reuşit să iasă singuri din maşini.
La caz au intervenit două echipaje SMURD şi unul al Ambulanţei.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele şi modalitate producerii evenimentului rutier.
Sursa: Agerpres