În viaţă, lucrurile capătă sens când le privim în ansamblu, nu doar pe bucăţi. Dar noi avem un talent vechi: vedem doar bucăţile care ne convin şi, din ele, construim o realitate comodă.
Când naţionala a jucat în Bosnia, o ţară întreagă ne-a huiduit imnul. Ne-au înjurat, ne-au făcut în toate felurile. Şi ne-am indignat exemplar: ”Dar cum îşi permit?” S-a activat şi politicul, gata să dea lecţii de moralitate şi europenism. Dintr-odată, noi eram îngerii, iar Bosnia — spaţiul necivilizat care ar merita o corecţie. Evident, de la Bruxelles.
Aseară, FCSB a jucat pe Marakana. Templul fotbalului sârbesc. Iar gazdele de la Steaua Roşie au pregătit o coregrafie superbă.
Paranteză. De vreo cativa ani, nu stiu de prin ce redacţie, a apărut denumirea de ”scenografie”. În peluze nu există scenografie, există doar coregrafie. Coregrafia e un act vizual realizat prin participarea suporterilor: ridicări de pânze, torţe, bannere, culori — adică un ”dans” colectiv. Nu e vorba despre un decor static sau un decor construit cu elemente de teatru, nu este un fundal, ci un act participativ.
Revenind. Peluza sârbă a afişat un banner uriaş cu stemele României şi Serbiei desenate împreună cu mesajul: ”Orthodox brothers”.
Alegere interesantă, care merită citită şi prin lentila istoriei şi a simbolismului. Ambii vulturi ai celor două steme se trag din Imperiul roman. Doar că sârbii folosesc vulturul cu două capete — simbol bizantin, în timp ce noi avem vulturul cu un singur cap, adică urmaşi ai Romei apusene. Şi orientat spre dreapta — direcţia viitorului, semnul că nu te mai întorci înapoi...
Acum, două lucruri care trebuie lămurite: What happens in Vegas stays in Vegas. Ce se întâmplă pe stadion, rămâne pe stadion. Prieteniile dintre peluze, mai ales la nivel de echipe naţionale, nu au nicio legătură cu relaţiile dintre state. Indiferent dacă acestea sunt bune sau tensionate. Şi tocmai de aceea e riscant ca ele să fie politizate sau amplificate.
Totuşi, e nevoie de precauţie. Frăţia româno-sârbă din tribune este spectaculoasă şi emoţionantă. Doar că funcţionează şi un alt principiu, vechi de când lumea: dacă eşti prieten cu duşmanul meu, începi să fii şi duşmanul meu. Iar consecinţele se văd deja. Cu Kosovo lucrurile s-au încins, cu Bosnia le-am simţit pe pielea noastră luna aceasta, iar fanii Corvinului au trăit-o live, în Croaţia, anul trecut.
În Balcani, prieteniile sunt frumoase. Dar duşmăniile sunt rapide.
(Marius Coţa)
