Familiile îndurerate ale celor trei morţi din accidentul de la mina din Jilţ îşi plâng apropiaţii. Ştiind că nimeni nu îi poate aduce înapoi, ei cer statului român să facă dreptate. La Târgu Jiu a ajuns şi inspectorul general de stat în inspecţia Muncii, care a început mai multe anchete. Până la măsuri concrete, de mâine, un angajat al companiei va supraveghea îmbarcarea muncitorilor către şi dinspre carieră.
În timp ce familiile îndurerate nu pot accepta că cei apropiaţi nu mai sunt, statul român face anchete după anchete, iar Compania are propriul meci cu presa. La întoarcerea din carieră, reprezentanţii companiei şi-au cerut scuze.
Rezultatele le vom afla abia peste 15 zile. Inspectorul general de stat în Inspecţia Muncii ajuns la Târgu Jiu. Rudele victimelor au o singură dorinţă.
Complexul Energetic Oltenia a fost amendat în mai multe rânduri de către ITM Gorj. Inspectorul şef promite că vor plăti toţi cei vinovaţi. Şase mineri sunt în continuare internaţi în spitalele din Târgu Jiu şi Motru. Medicii spun că starea lor de sănătate este stabilă.