O femeie de 88 de ani a murit şi 46 de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu izbucnit, sâmbătă dimineaţă, într-un bloc din Baia Mare. Focul a cuprins o garsonieră, unde a fost găsită bătrâna decedată, iar scara blocului a fost inundată de fum.
″În această dimineaţă, pompierii băimareni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu pe strada Vlad Tepeş din Baia Mare. În urma incendiului o persoană a decedat. Totodată, salvatorii au evacuat 46 de persoane”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş.