Ipoteză nouă în cazul incendiul uriaş, pornit în noaptea de marţi spre miercuri la un incinerator de deşeuri periculoase din Prahova. Reprezentanţii companiei cred că focul a fost pus intenţionat, în condiţiile în care acolo a avut loc un alt incendiu în urmă cu 2 luni. Firma din Brazi avea activitatea suspendată din ianuarie, în urma retragerii autorizaţiei de mediu. Mai mult, era vizată de o anchetă penală, pentru încălcarea legislaţiei de mediu, potrivit Ministrului Mediului.
Reprezentanţii companiei Eco Burn spun că o persoană ar fi intrat în hală în timpul nopţii şi ar fi provocat incendiul şi că în această hală ar mai fi avut loc astfel de incidente.
Paznicul companiei spune că un angajat a intrat cu bicicleta în incintă şi a spus că va sta doar câteva minute, cât să-şi ia nişte lucruri. A fost lăsat să intre, dar nu a mai fost văzut plecând.
Aceasta este însă ipoteza companiei şi nu a fost confirmată de anchetatori.