Experţii în aviaţie exclud total ipoteza unei defecţiuni tehnice. Însă, iau în calcul două variante: infarct sau eroare de pilotaj. E posibil ca bărbatul în vârstă de 65 de ani să fi zburat mult prea jos cu avionul şi astfel a fost indus în eroare de luciul apei. Pompierul care a început primul manevrele de resuscitare susţine şi el că pilotul zbura haotic înainte de prăbuşire. Vă reamintim, ieri un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în lacul Colibiţa iar pilotul a murit! Atenţie, urmează imagini şi detalii cu un puternic impact emoţional!
Mai bine de 100 de minute a fost resuscitat pilotul în vârstă de 65 de ani. Un pompier, de doar 21 de ani, care se afla în timpul liber i-a acordat primul ajutor. A văzut cum s-a produs accidentul şi a încercat să îl salveze pe pilotulul care a stat sub apă aproape şaşe minute.
Paul, pompierul care a luptat din răsputeri să salveze victima, nu a oprit nicio secunda manevrele de resuscitare. A reuşit chiar să-l stabilizeze pentru câteva minute pe pilot.
La faţa locului a ajuns şi un elicopter SMURD. Medicii au continuat manevrele de resucitare, i-au făcut transfuzii de sânge şi drenaj la plămâni. După ce a fost scos de patru ori din stop cardio-respirator, medicii au fost nevoiţi să declare deceseul pacientului.
Accidentul i-a şocat pe colegii pilotului. Se pare că avionul pe care îl pilota Marius Ionaşcu era unul performant şi nou. Experţii în aviaţie iau în calcul mai multe cauze care ar fi dus la producerea tragicului accident. Alexandru Şcheul este un pilot cu mulţi ani de aviaţie în spate. Era prieten cu bărbatul care a murit şi susţine că dacă acesta nu ar fi zburat mai jos de 600 de metri ar fi avut multe şanse să evite accidentul.
În avionul care s-a prăbuşit pe lacul Colibiţa se mai afla şi un pasager de 45 de ani. Acesta a scăpat doar cu câteva zgârieturi, dar a fost dus la spitalul din Bistriţa Năsăud pentru investigaţii după ce a făcut un atac de panică.