Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că avem o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv Serviciile secrete, să se preocupe de această chestiune, arătând că se discută dacă este nevoie ca Strategia Naţională de Apărare să fie modificată în acest sens.
El a fost întrebat dacă va mai contracta specialişti pe IT care să vadă ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale din 2024, aşa cum a declarat în campania electorală, pentru o discuţie în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
''Nu este prima, prima urgenţă acum. Urgenţele sunt deficitul şi Guvernul. Imediat după. Mă interesează foarte tare subiectul ăsta. Ce am spus? Am spus că avem o mare problemă legată de deficit cu marea evaziune fiscală şi este nevoie ca instituţiile, inclusiv Serviciile, să se preocupe de problema asta şi este o discuţie dacă este sau nu este nevoie să modificăm în sensul ăsta Strategia Naţională de Apărare'', a afirmat Nicuşor Dan, citat de Agerpres.
Luni, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că efectele combaterii marii evaziuni fiscale se vor vedea anul viitor, existând eforturi în această direcţie.
''În privinţa marii evaziuni fiscale, am avut chiar aseară o discuţie cu domnul prim-ministru interimar, domnul Predoiu, şi a spus că verifică dacă trebuie în Strategia Naţională de Apărare să aducem o modificare astfel încât să concentrăm mai multe forţe ale statului pe combaterea acestui fenomen'', a spus Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la Vilnius.
El s-a referit la eventualele efecte ale combaterii evaziunii fiscale.
''Noi acum suntem într-o situaţie în care trebuie să transmitem pieţei financiare, investitorilor nişte măsuri pentru a doua jumătate din 2025. Combaterea marii evaziuni - eu sunt optimist că o vom face, dar efectele ei se vor vedea în 2026'', a afirmat preşedintele.
Potrivit unor surse oficiale, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării va fi convocat în luna iunie, pentru includerea combaterii marii evaziuni fiscale în Strategia Naţională de Apărare.