Nicuşor Dan, mesaj pentru mediul academic la început de an universitar. „Vom fi în două realităţi paralele”

Nicuşor Dan, mesaj pentru mediul academic la început de an universitar. „Vom fi în două realităţi paralele”

Preşedintele Nicuşor Dan a participat la deschiderea anului universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Şeful statului a vorbit despre rolul cunoaşterii şi despre necesitatea ca mediul academic să fie prezent în spaţiile în care se desfăşoară dezbaterea publică.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că una dintre mizele perioadei actuale este ca România să devină o „societate a cunoaşterii”, în care deciziile să fie fundamentate pe informaţii validate ştiinţific. El a subliniat importanţa raportării la cunoaşterea medicală şi la cercetarea istorică.

„Poate miza acestei perioade în societatea noastră este dacă reuşim să fim o societate a cunoaşterii, o societate în care deciziile sunt luate pe adevărurile ştiinţei, o societate în care raportarea cetăţenilor la societate se face prin adevăruri care sunt recunoscute, în care raportarea cetăţenilor la propria sănătate se face prin raportare la cunoaşterea medicală, în care raportarea cetăţenilor la trecutul nostru se face prin cercetarea istorică”, a transmis Nicuşor Dan.

Şeful statului a atras atenţia că mediul academic trebuie să fie prezent şi în spaţiile în care se află publicul larg, dând ca exemplu platforma TikTok.

„Şi pentru asta cred că trebuie, fiecare din noi, în specialitatea noastră, să fim mai prezenţi acolo unde societatea este pentru că, evident, dacă suntem în mediul academic modul nostru de a progresa este să stăm în colocvii, să discutăm cu omologii noştri, să schimbăm idei.

Dar dacă neglijăm să fim acolo unde societatea este, de exemplu, nouă milioane de români pe TikTok, atunci vom fi în două realităţi paralele şi direcţia în care societatea merge va fi influenţată de oameni care nu au reperul istoric, care nu au reperul financiar şi nu cred că asta e bine pentru societatea noastră”, a declarat preşedintele Dan.

Nicuşor Dan le-a transmis, de asemenea, un mesaj profesorilor şi studenţilor, îndemnându-i să valorifice perioada studiilor şi să acorde importanţă cunoaşterii.

„Şi acest îndemn este în special către cadrele didactice. Dincolo de activitatea profesională strictă, îndemnul meu este, pe specialitatea noastră, a fiecăruia, să ne manifestăm în locurile în care dezbaterea din societate există. Iar pentru studenţi, din nou aducându-mi aminte de mulţi ani în urmă, când am venit la ceremonia similară de la Facultatea de Matematică, îmi aduc aminte de ce mi-a spus profesorul meu de doctorat: «Nici nu îţi dai seama cât timp ai».

Profitaţi de aceşti ani. Cunoaşterea este una din cele mai mari bucurii ale vieţii umane, dacă nu cea mai mare. Este un timp pe care îl aveţi pentru a vă dezvolta, pentru a afla. Profitaţi de timpul ăsta cât puteţi şi mult succes tuturor!”, a încheiat Nicuşor Dan.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI