Preşedintele Nicuşor Dan a participat, sâmbătă, la slujba de Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Dejani, alături de Mirabela Grădinaru şi copiii lor. La final, şeful statului a stat de vorbă cu credincioşii şi a făcut fotografii cu cei care i-au cerut.
Nicuşor Dan a ales să petreacă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Dejani, din zona Munţilor Făgăraş. Preşedintele a fost însoţit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, şi de copiii lor.
Imaginile surprinse de un participant la slujbă şi publicate de Antena 3 îi arată pe Nicuşor Dan şi Mirabela Grădinaru cu capetele plecate în timpul rugăciunii. La finalul ceremoniei religioase, familia prezidenţială a primit anafură de la preot.
Preşedintele a stat de vorbă cu oamenii
După slujbă, Nicuşor Dan s-a întâlnit cu oamenii aflaţi la mănăstire. Preşedintele a discutat cu aceştia, le-a strâns mâinile şi a acceptat să facă fotografii cu persoanele care i-au solicitat acest lucru.
„A fost un moment emoţionant. Am avut onoarea să îl avem în mijlocul nostru pe preşedintele României de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Nu s-a aşteptat nimeni ca dânsul să vină azi aici”, a povestit o localnică.
A lipsit pentru al doilea an de la Ziua Marinei
Este al doilea an consecutiv în care Nicuşor Dan alege să participe la slujba de Adormirea Maicii Domnului şi nu este prezent la manifestările organizate la Constanţa cu ocazia Zilei Marinei. Preşedintele a transmis însă un mesaj prin consilierul prezidenţial Marius Lazurca.
Mănăstirea Dejani se află la aproximativ 21 de kilometri de municipiul Făgăraş, judeţul Braşov, oraşul natal al preşedintelui. Biserica, ridicată în stil moldovenesc, din lemn, a fost sfinţită la 1 octombrie 2000, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.







