Preşedintele Nicuşor Dan a comentat, la New York, reţinerea lui Călin Georgescu de către DIICOT. Şeful statului a subliniat că dosarul nu are legătură cu alegerile prezidenţiale din 2024 şi a invocat prezumţia de nevinovăţie.
Nicuşor Dan a declarat că, din comunicarea transmisă de DIICOT, acuzaţiile care îl vizează pe fostul candidat la alegerile prezidenţiale nu au legătură cu scrutinul din 2024. Preşedintele a precizat că este vorba despre o acuzaţie de înşelăciune şi că procurorii au responsabilitatea de a clarifica toate aspectele din dosar.
„Ce am văzut şi eu din comunicarea DIICOT nu are nimic de-a face cu alegerile din acest dosar, nu are nimic de-a face cu alegerile din 2024. Este vorba de o acuzaţie de înşelăciune, dacă am reţinut eu bine încadrarea juridică şi evident că e atributul şi responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele şi evident că respectăm prezumpţia de nevinovăţie. Asta e tot ce pot să spun”, a comentat şeful statului, conform News.ro.
Preşedintele a subliniat şi separaţia constituţională dintre Administraţia Prezidenţială şi sistemul judiciar.
„Nu pot decât să spun că este o separaţie a puterilor şi în mandatul ăsta acţionez constituţional şi voi acţiona constituţional”, a arătat el.
Întrebat despre persoanele care îl consideră pe Călin Georgescu o victimă a sistemului, Nicuşor Dan a spus că înţelege această percepţie, în contextul nivelului de încredere în justiţie.
„În primul rând, de înţelegere, chiar de simpatie, pentru că, dacă ne uităm în sondaje, vedem că încrederea în sistemul de justiţie e ba 25%, ba 30%. Asta înseamnă că cei care nu au încredere în sistemul de justiţie sunt 70-75%. Şi atunci, evident că pare că totul este un aranjament cu nişte sfori trase din cine ştie ce loc”, a arătat şeful statului.
Întrebat dacă îl consideră victimă pe Georgescu, preşedintele a invocat din nou necesitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie, afirmând că acuzaţia DIICOT are, în acest moment, „o aparenţă de verdicitate”.







