Preşedintele ales Nicuşor Dan a precizat că a avut deja primele discuţii cu administraţia Trump şi a văzut din partea lor deschidere pentru ca parteneriatul bilateral să fie întărit.
„Noi am avut nişte alegeri anulate. După care un oarecare dubiu cu privire la acest fapt în societatea românească şi în interiorul Administraţiei partenerilor noştri. Acum în sfârşit vom avea un preşedinte legitim, de luni, care va putea să discute legitim cu Administraţia americană.
Am avut nişte schimburi de mesaje cu Administraţia americană. Trebuie să lămurim mult mai bine fenomenul anulării alegerilor din noiembrie anul trecut, dar am văzut deschidere din partea americanilor şi sunt absolut sigur că parteneriatul va fi continuat şi întărit”, a declarat Nicuşor Dan.
El a subliniat că rezultatul alegerilor prezidenţiale din 18 mai arată că România vrea să continue direcţia pro-occidentală şi să aprofundeze parteneriatul cu SUA.
„E cert că România va păstra direcţia pro-Occidentală însemnând participarea în NATO, prezenţa în UE şi parteneriatul strategic cu SUA. E o direcţie pe care România a definit-o foarte bine, nu a fost sufficient de activă în niciuna din aceste structuri. Ca să fii activ trebuie să ai şi credibilitate, că tot vorbim de deficit zilele astea şi de promisiunile repetate ale României că îl va reduce. Vreau ca România să se întărească în aceste structuri”, a precizat Nicuşor Dan.
El s-a declarat optimist privind viitorul relaţiei cu SUA. „Eu sunt foarte optimist că relaţia noastră se va îmbunătăţi, o să lămurim dubiile care au existat, nu oficial din partea administraţiei, ci din partea unor persoane de acolo, şi sunt convins că parteneriatul nostru va continua”, a subliniat preşedintele ales, scrie Hotnews.ro.