În timp ce bombele continuă să cadă asupra oraşelor ucrainene, negocierile de pace continuă. Astăzi a avut loc
cea de-a patra rundă. De această dată online. Ca şi în precedentele discuţii nu s-a înregistrat nici un progRes
notabil. Singura veste bună este că diplomaţii ruşi şi ucraineni se vor vedea şi mâine. Pe scena geopoltică
lucrurile se complică. Jurnaliştii de la New York Times scriu că Federaţia Rusă a apelat formal la ajutorul Chinei.
La scurt timp după ce o bază militară ucraineană aflată la 25 de kilometri de graniţa cu Polonia a fost devastată de
explozii, Kremlinul a venit cu propria versiune a celor întâmplate. Ţinta din apropierea Liovului a fost atacată cu
rachete balistice pentru că ar fi găzduit sute de mercenari străini veniţi să lupte de partea Ucrainei. Atacul ar fi dus la
moartea a 180 de combatanţi de diferite naţionalităţi
În Herson, primul şi deocamdată singurul mare oraş cucerit de armata rusă, continuă protestele populaţiei
civile.
Deocamdată, negocierile între Kiev şi Moscova bat pasul pe loc. Discuţiile online între diplomaţii celor 2 părţi au avut loc
online. Au fost însă întrerupte brusc. Oficial ar fi vor de o pauză tehnică, iar dialogul va fi reluat în cursul zilei de mâine.
În uriaşul joc geopolitic apare încă un actor. China. Guvernul comunist a negat însă ferm informaţiile publicate de presa
americană potrivit cărora Rusia i-ar fi cerut ajutor militar şi economic. Un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze a
afirmat că Statele Unite răspândesc ştiri false.