Mai mulţi comandanţi de rang înalt, ai forţelor armate NATO, s-au întâlnit în România. Sunt lideri militari care au analizat geografia şi relieful României, pentru a identifica locurile unde suntem slab apăraţi. NATO doreşte să ştie unde trimite forţe rapide de reacţie în cazul unui război în Estul Euopei, iar România este un punct de interes major.
Timp de mai multe săptămâni planificatorii NATO au zburat deasupra graniţelor estice şi au analizat din aer şi la sol geografia câmpurilor de război. Au pus pe hartă concluziile obtinute şi au verificat ce unităţi de intervenţie are România în fiecare zonă de război.
Analistii militari NATO vor să ştie câte unităţi militare sunt gata de-a intra în luptă în orice clipă şi ce vulnerabilităţi ar putea suplini alte armate aliate. Mai mult decât atât, străinii vor să ştie dacă vorbim aceeaşi limbă când vine vorba de strategii de război şi cât de bine se vor înţelege în caz că trebuie să acţioneze imediat.
Exercitiul încheiat astăzi se numeşte Nato Blue Print şi e condus de Flota a 6-a Americană în Europa. El este
conceput pentru a oferi o înţelegere clară a capacităţilor operaţionale naţionale combinate, precum şi familiarizarea cu terenul atât în România, cât şi în Bulgaria.