Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, declară că execuţia bugetară pe primele două luni din 2026 confirmă o evoluţie solidă a finanţelor publice, prin deficit la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi infuzie de lichiditate în economie.
”Deficit la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi infuzie de lichiditate în economie. Execuţia bugetară pe primele două luni din 2026 confirmă o evoluţie solidă a finanţelor publice. Ministerul Finanţelor a publicat ieri cifrele execuţiei bugetare pentru primele 2 luni din an. Deficitul s-a redus la 0,7% din PIB (14,23 miliarde lei), comparativ cu 1,58% din PIB în aceeaşi perioadă din 2025, ceea ce marchează o scădere semnificativă, de 0,88 puncte procentuale”, spune ministrul Finanţelor pe Facebook.
Ministerul Finanţelor a prezentat, joi, execuţia bugetară pe primele două luni din 2026, arătând că deficitul a ajuns la 14,23 miliarde de lei, adică 0,7% din PIB, jumătate faţă de anul precedent.
De asemenea, s-a înregistrat o majorare a restituirilor de TVA la 7,22 miliarde lei în perioada ianuarie-februarie, asigurând o infuzie de lichiditate şi mai mulţi bani în economie pentru susţinerea investiţiilor private.






