Ministrul Finanţelor: Execuţia bugetară pe primele două luni din 2026 confirmă o evoluţie solidă a finanţelor publice

Ministrul Finanţelor: Execuţia bugetară pe primele două luni din 2026 confirmă o evoluţie solidă a finanţelor publice

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, declară că execuţia bugetară pe primele două luni din 2026 confirmă o evoluţie solidă a finanţelor publice, prin deficit la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi infuzie de lichiditate în economie.

”Deficit la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi infuzie de lichiditate în economie. Execuţia bugetară pe primele două luni din 2026 confirmă o evoluţie solidă a finanţelor publice. Ministerul Finanţelor a publicat ieri cifrele execuţiei bugetare pentru primele 2 luni din an. Deficitul s-a redus la 0,7% din PIB (14,23 miliarde lei), comparativ cu 1,58% din PIB în aceeaşi perioadă din 2025, ceea ce marchează o scădere semnificativă, de 0,88 puncte procentuale”, spune ministrul Finanţelor pe Facebook. 

Alexandru Nazare arată că statul colectează mai bine, scrie News.ro 
 
”Colectăm mai bine: veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 15,7%, ajungând la 103,73 miliarde lei, susţinute în principal de colectarea TVA. În acelaşi timp, restituirile de TVA au atins 7,22 miliarde lei, asigurând o infuzie importantă de lichiditate în economie şi sprijinind investiţiile mediului privat”, precizează el. 
 
Potrivit ministrului Finanţelor, şi la capitolul cheltuieli datele indică o disciplină bugetară consolidată: cheltuielile totale au scăzut, atât în termeni nominali, cât şi ca pondere în PIB.
 
”Au fost menţinute priorităţile sociale şi investiţionale, în timp ce cheltuielile de personal şi cele cu bunuri şi servicii au fost optimizate. Investiţiile au rămas la un nivel ridicat, cu peste 11 miliarde lei alocaţi în primele 2 luni, în principal din fonduri europene şi prin PNRR, ceea ce reconfirmă angajamentul pentru dezvoltare şi modernizare”, afirmă ministrul.
 

Ministerul Finanţelor a prezentat, joi, execuţia bugetară pe primele două luni din 2026, arătând că deficitul a ajuns la 14,23 miliarde de lei, adică 0,7% din PIB, jumătate faţă de anul precedent.

 

De asemenea, s-a înregistrat o majorare a restituirilor de TVA la 7,22 miliarde lei în perioada ianuarie-februarie, asigurând o infuzie de lichiditate şi mai mulţi bani în economie pentru susţinerea investiţiilor private.

 
 

 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt