Ministru Muncii: România are nevoie de o piaţă a muncii puternică pentru a putea susţine salariile şi pensiile

Ministru Muncii: România are nevoie de o piaţă a muncii puternică pentru a putea susţine salariile şi pensiile

Ministra Muncii Simona Bucura Oprescu a participat la sesiunea special a Consiliului Naţional al Blocului Naţional Sindical (BNS). Ea a spus că în România sunt circa 800.000 de români plătiţi cu salariul minim şi a subliniat că instituţia nu va finaliza legea salarizării înaintea de a mai avea încă o consultare cu sindicaliştii.

„Trebuie să-i scoatem pe români de sub salariul minim. Îmi doresc să asigur predictibilitate de-acum înainte. Totodată, avem nevoie de o piaţă a muncii puternică pentru a putea susţine salariile şi pensiile” a declarat Simona Bucura Oprescu, potrivit News.ro.

Prin noua lege a salarizării, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pregăteşte diminuarea discrepanţelor mari care există astăzi cu privire la salarizarea celor care lucrează în sistemul bugetar.

Totodată, Simona Bucura Oprescu a dat asigurări că Ministerul Muncii nu va finaliza legea salarizării înainte de a mai avea încă o dată o consultare cu sindicaliştii.

„Nu vom face asta din birou, plecând de la faptul că dacă v-am consultat în etapa preliminară este suficient. Nu. Deci, înainte de a avea forma pe care să o înaintăm în Guvern pentru a fi aprobată, încă o dată, atât cu reprezentanţii ministerelor care sunt angajatori, dar şi cu dumneavoastră, reprezentanţii salariaţilor, încă o dată vom vedea proiectul, de aşa manieră încât lucrurile să fie clare”, a punctat Oprescu.

Guvernul a aprobat, joi, hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent.

 

Afla mai multe despreromâniapensiisalarii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt