Candidatul AUR la Primăria Capitalei, Mihai Enache, a declarat marţi că este un an în care va trebui să vorbim în campanie şi de competenţa oamenilor, şi nu neapărat de soluţii, pentru că soluţiile există, însă ce lipseşte este capacitatea administraţiei de a le implementa, iar bucureştenii s-au săturat să audă soluţii, planuri şi promisiuni, strategii de dezvoltare.
Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, a declarat în emisiunea Insider Electoral de la Prima News că bucureştenii s-au săturat să audă soluţii, planuri şi promisiuni, strategii de dezvoltare, planuri, masterplanuri de dezvoltare care au rămas simple hârtii.
”Este un an în care va trebui să vorbim în campanie şi de competenţa oamenilor, şi nu neapărat de soluţii. Soluţiile există, strategii există, sunt soluţii bune, evidente, însă ce lipseşte este capacitatea administraţiei de a le implementa”, a exlicat el.
Candidatul AUR a precizat că, dacă vorbim despre trafic, ”este vident că avem nevoie de benzi unice pentru transportul în comun, de vehicule noi, că avem nevoie de de cele 10 sau 15 parcări mari la intrările din Bucureşti”.
”Sunt promisiuni pe care le auzim de zeci de ani”, a completat el.
Mihai Enachet a precizat că, din autobuzele electrice venite, neavând staţii de încărcare stau în depou, nu au capacitate de a le încărca şi în loc ca un autobuz să facă un traseu într-o zi, este nevoie de trei autobuze ca să facă un traseu pe zi”.
”Sunt semne de întrebare şi sunt semnalate din STB că au fost presiuni mari pe comisia de recepţie, deoarece troleibuzele noi nu respectă prevederile din caietul de sarcină, de aceea nu ne vedem pe stradă, sunt în probe din septembrie”, a mai spus Enache.
Despre termoficare, el a precizat că este bine că schimbăm ţevile însă problema nu va fi rezolvată dacă nu se va construi o nouă centrală. ”Este ghid deschis pentru termoficare, şi Primăria doarme”, a arătat Mihai Enache.
El a mai spus că doreşte ca Bucureştiul să fie o capitală sigură, şi a arătat că sunt câteva pasaje în oraş care stau să cadă. ”Trei dintre ele, pasajul Lujerului, Obor şi cel de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti sunt în grad maxim de risc, nu mai respectă condiţii de siguranţă de trafic.De patru ani ştim acest lucru şi nu există nicio măsură”, a afirmat Enache.
”Avem clădiri care stau să cadă”, a mai spus Mihai Enache, el adăugând că au fost mulţi bani europeni la dispoziţia Primăriei.
”Bucureştiul este un oraş cu sute de clădiri care stau să cadă şi nu vedem un plan coerent”, a subliniat el.