18 persoane au fost duse la audieri, sub acuzaţia că ar face parte dintr-o reţea de trafic de migranţi care acţiona în judeţele din vestul ţării. În câteva luni, ar fi primit jumătate de milion de euro de la oamenii cărora le promiteau că-i duc în vestul Europei.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT au percheziţionat marţi 19 locuinţe din Bucureşti şi judeţul Timiş de unde au ridicat sume de bani, telefoane şi documente.
"Începând cu luna iulie până în 30 septembrie, au fost identificaţi 27 de membri ai grupării infracţionale, dintre care doi cetăţeni iranieni, patru cetăţeni români şi 21 de cetăţeni afgani, care ar fi avut drept scop înlesnirea trecerii ilegale a unor migranţi de origine afgană", a comunicat Poliţia Română.