Accident violent, în această dimineaţă, la doi kilometri de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2. O persoană a
murit, iar 16 au fost rănite, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un TIR. Tragedie a fost şi la malul mării. Un bărbat care a traversat DN 39 prin loc nepermis a fost lovit de o maşină condusă de un poliţist de la rutieră. Impactul i-a fost fatal victimei.
Microbuzul în care se aflau 17 persoane a intrat cu viteză într-un TIR, care staţiona în coloană pe autostrada A1.
În urma impactului violent o persoană, pasager în microbuz, a decedat.
Microbuzul implicat în accident era înmatriculat în Cehia şi transporta 17 persoane, cu tot cu şofer, toate de naţionalitate ucraineană.
O persoană a murit şi la malul mării, într-un accident care a avut loc pe drumul naţional 39, care leagă Constanţa de sudul Litoralului. Victima a traversat şoseaua printr-un loc nepermis şi fără să se asigure. Cazul a fost preluat de poliţiştii de la serviciul rutier Constanţa, care au aflat cu stupoare că cel care a provocat tragedia este chiar un coleg de-al lor. Acesta ieşise din tură şi se îndrepta spre casă. Maşina poliţistului va fi expertizată pentru a se stabili cu exactitate ce viteză avea în momentul impactului, dar şi dacă aceasta fusese adapată la condiţiile de drum. Carsosabilul era umed, iar zona slab luminată.
Un accident grav a fost şi în judeţul Giurgiu. Trei persoane au fost rănite grav după ce o maşină a intrat în alta în oraşul Bolintin Vale. Toate victimele au fost transportate la spitale din Bucureşti.