Medic trimis în judecată pentru luare de mită

Medic trimis în judecată pentru luare de mită

Medicul timişorean, acuzat că a luat mită de 26 de ori în mai puţin de două luni, a fost trimis în judecată. Doctorul Octavian Mazilu a cerut şi a primit bani de la pacienţi şi aparţinătorii acestora, spun procurorii. Acum, se află sub control judiciar şi profesează în continuare. Ba mai mult, este director medical la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin.

Iunie 2022. Unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Timişoara, Octavian Mazilu, fost director al Spitalului Municipal din oraş şi profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara, este ridicat de poliţiştii DGA şi dus la audieri.
Oamenii legii au intrat în cabinetul lui de la spital, imediat după ce a primit 300 de lei de la o pacientă, ca să o programeze pentru o operaţie.
Medicul a fost arestat preventiv şi a stat mai multe luni după gratii. A urmat arestul la domiciliu, apoi controlul judiciar. Între timp, şi-a găsit un loc de muncă, tot la stat, de data aceasta la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Acolo e director medical. Şi nu e singurul medic prins cu şpagă la Timişoara.
După numai câteva săptămani, un alt medic cunoscut, Marian Gaspar, a fost si el retinut, acuzat ca ar fi primit bani pentru o operaţie. Dosarul doctorului, pe atunci angajat la Institutul de Cardiologie din Timişoara, este încă pe masa procurorilor de la Parchetului Tribunalului Timiş.
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt