Vlad Pascu, şoferul de 19 ani care a accidentat mortal doi studenţi pe litoral, a fost vizitat în arest de noua sa avocată. O oră au stat cei doi de vorbă. Între timp, a continuat şi audierea tânărului. Procurorii vor să refacă pas cu pas filmul acelei nopţi care s-a sfârşit tragic. Şi mai există un dosar penal în curs, în care sunt cercetaţi trei poliţişti, inclusiv agentul care l-a oprit în trafic pe Vlad Pascu, dar nu l-a testat anti-drog.
Tragedia de la Constanţa nu rămâne fără ecou. Premierul Ciolacu spune că guvernul va da bani pentru aparate drug test acolo unde este nevoie.
Pe lângă dosarul lui Vlad Pascu, şoferil drogat care a i-a accidentat mortal pe Roberta şi Sebi, la Constanţa mai există un dosar penal în desfăşurare, deschis de Parchetul Militar. Sunt cercetaţi trei poliţişti: agentul care l-a oprit pe tânăr în trafic, dar nu l-a testat anti-drog, şefa lui pe linie ierarhică, dar şi ofiţerul care a fost de serviciu la dispeceratul din Mangalia în acea noapte. Ministerul de Interne le-a făcut plângere pentru abuz în serviciu.
Alţi patru şefi din poliţie au fost demişi, după evaluarea preliminară a corpului de control al MAI.
Primul demis este adjunctul şefului IPJ Constanţa, comisarul şef Marin Dincă. Era responsabil de Ordinea Publică şi Siguranţa Rutieră si ocupa funcţia de numai două luni, venind de la conducerea Poliţiei Mangalia. Coincidenţa face că după numai o zi de la accident, nepotul lui Marin Dincă să fie prins sub influenţa drogurilor, la Vama Veche. Marin Dincă va ieşi la pensie.
Al doilea demis este şeful Serviciului Rutier Constanţa, comisar şef Constantin Stoian. El ar fi, de fapt, cel care l-a oprit prima dată în trafic pe Vlad Pascu. Se întâmpla la Constanţa, iar tânărul ar fi fost în maşină cu tatăl lui. Comisarul Stoian le-ar fi dat sfaturi, dar nu ar fi verificat să vadă dacă maşina avea RCA şi ITP. Acum, Constantin Stoian va ieşi şi el la pensie.
Al treilea ofiţer demis era şeful Poliţiei Mangalia, comisar şef Dragoş Cristea. Acesta era oricum împuternicit şi se întoarce la funcţia de adjunct.
Inspectorul principal Raul Vachente, şeful Biroului Vama Veche – 2 Mai, este cel de-al patrulea poliţist eliberat din funcţie. Se va întoarce la Poliţia Mangalia, de unde a venit.
ntre timp, pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol a apărut o postare în care poliţiştii rutieri care au fost detaşaţi din ţară pe litoral se plâng că erau folosiţi de şefii de la Constanţa doar ca semafoare umane şi nu erau lăsaţi să intervină în cazul în care şoferii erau băuţi sau drogaţi. „Păcat că a trebuit să moară 2 oameni să iasă aceste lucruri la iveală!”, scrie în captură.
Totul s-ar fi întâmplat, acuză Europol, în aşa fel încât detaşaţii să fie ţinuţi departe de clientela politică. Mai mulţi poliţişti s-au plâns, spune liderul de sindicat, că nu au ajuns vreodată în acest sezon să realizeze controale în staţiunea Vama Veche, de exemplu. Iar practica nu ar fi fost una nouă.
Audierile continuă în cazul lui Vlad Pascu. Tânărul şi-a schimbat avocatul. Sorina Stoica face parte din baroul Constanţa. Acum câteva luni, posta pe internet un clip în care îi invita pe cei care au condus sub influenţa substanţelor interzise ori sunt cercetaţi pentru omor să sune avocatul.