Maşină de poliţie lovită de un şofer care gonea pe DN 17C cu 185 kilometri/oră

Maşină de poliţie lovită de un şofer care gonea pe DN 17C cu 185 kilometri/oră

Un tânăr de 27 de ani din Năsăud, care conducea vineri seara pe DN 17C cu o viteză de 185 kilometri/oră, a lovit o maşină dotată cu radar a poliţiei care circula din sens opus, în urma accidentului doi poliţişti fiind răniţi.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a transmis că accidentul a avut loc între localităţile Salva şi Năsăud.

"În această seară, pe Drumul Naţional 17C a fost semnalată producerea unui accident rutier. Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani din Năsăud, în timp ce se deplasa prin localitatea Salva înspre Năsăud, a intrat în coliziune cu o autospecială a poliţiei rutiere din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud, care se deplasa din sens opus. În urma impactului, doi poliţişti, de 46 şi 28 de ani, din autospecială au fost răniţi, fără însă a se impune transportul acestora la spital", a informat IPJ.

Din primele cercetări, se pare că şoferul de 27 de ani ar fi frânat brusc în momentul în care maşina poliţiei a pornit girofarul ca să îl oprească, după ce aparatul radar a indicat că tânărul circula cu o viteză de 185 kilometri/oră, moment în care a pierdut controlul asupra volanului şi a lovit autospeciala de poliţie.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările în acest caz în cadrul unui dosar penal, urmând să stabilească cu exactitate cauza şi modalitatea producerii evenimentului rutier. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt