Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv la 13 ani şi 8 luni cu executare, pentru omor!
Cu doi ani mai puţin decât în sentinţa iniţială. Tânărul este în Italia, acolo unde a fost dus de familie la scurt timp după ce a provocat accidentul cumplit. În 2019, beat şi sub influenţa cocainei, Mario Iorgulescu s-a urcat la volan şi a intrat în maşina condusă de Daniel Vicol, un tânăr de 24 de ani, tatăl a doi copii. Vă avertizăm că urmează detalii cu impact emoţional!
Sentinţa lui Mario Iorgulescu cuprinde trei infracţiuni. Fiul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal a primit 12 ani de închisoare pentru omor. La pedeapsă, magistraţii au adăugat o treime din condamnarea de doi ani pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Şi încă o treime din pedeapsa de trei de ani pentru o infracţiune mai veche: complicitate la lipsire de libertate. În septembrie, Gino Iorgulescu, îi lua apărarea fiului său.
Filmul accidentului provocat de Mario Iorgulescu este halucinant. Pe 7 septembrie 2019, tânărul a mers mai întâi la o petrecere într-un sat de lângă Bucureşti. De acolo, într-o stare de furie extremă, cu o alcoolemie de 1,96 şi sub influenţa cocaineil, Mario a urcat în maşina de lux şi a plecat spre Bucureşti.
Într-o intersecţie, cu 143 de kilometri pe oră, a intrat cu maşina pe contrasens, unde a lovit maşina condusă de Daniel. Tânărul de 24 de ani nu a avut vreo şansă. A murit pe loc, după ce a suferit rupturi de organe şi a făcut hemoragie internă.
După accident, Iorgulescu Junior a fost internat la spitalul Elias. La scurt timp după... a fost transferat de familie în Italia. . De atunci, nu s-a mai întors în ţară. „Nu vreau să mă întorc în România. Mi-aş dori să fiu condamnat cu suspendare şi să îmi fac pedeapsa în Italia. (...) Mie mi-a fost descoperită acea leziune pe lobul frontal al creierului. Am făcut aici şi terapie cu magneţi şi electroşocuri. Din ce ştiu, problemele mele nu pot fi tratate în România... Şi nu aş vrea să sfârşesc într-un spital de nebuni", spunea în noiembrie anul trecut într -un interviu pentru Fanatik.
De altfel, apărătorii lui Mario Iorgulescu au blocat toate încercările statului de a-l aduce în ţară. Au motivat că tânărul nu este apt psihic să participe la audieri şi proces. „Nu am încercat să vorbesc vreodată cu familia victimei, dar aş vrea să le transmit ceva, să îmi cer scuze. Vreau să le spun întâi condoleanţe. Chiar sunt sincer. Dar vreau să le spun că oamenii mai şi greşesc. Vreau să le spun că aş vrea să dau timpul înapoi, nu aş mai face acea greşeală”, mai spunea Mario Iorgulescu în interviu.
La începutul acestui an, tânărul a postat pe Instagram două fotografii în care apărea zâmbitor. Una dintre poze era însoţită de hashtagurile #legend şi #soontobecomebillionaire, în traduce „în curs de a deveni miliardar”. Ulterior, imaginile au fost şterse.