Mărfuri contrafăcute în valore de 600.000 de lei, confiscate în port

Mărfuri contrafăcute în valore de 600.000 de lei, confiscate în port

Poliţiştii de frontieră au descoperit, împreună cu vameşii, într-un container sosit din Bangladesh în zona de sud a Portului Constanţa bunuri în valoare de peste 602.000, fiind întocmit dosar penal pentru punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute, informează un comunicat de presă transmis vineri de Garda de Coastă.

Potrivit sursei citate, pe 8 decembrie, poliţiştii Gărzii de Coastă au participat la controlul efectuat de lucrătorii Biroului Vamal Constanţa Sud la un container sosit din Bangladesh pentru o firmă din judeţul Maramureş, în urma acţiunii fiind descoperite 8.748 de bucăţi lenjerie intimă susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

"Astfel, joi, poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, bunurile, în valoarea de piaţă de aproximativ 602.500 lei, fiind confiscate de autorităţi", precizează reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt