Şeful diplomaţiei române, Emil Hurezeanu, a participat luni, la Luxemburg, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe (CAE) din statele membre ale UE, ocazie cu care a pledat atât pentru continuarea presiunii asupra Rusiei prin adoptarea unui nou pachet de măsuri restrictive, cât şi pentru consolidarea regimului de sancţiuni privind acţiunile hibride ale Rusiei.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), oficialii ţărilor UE au avut discuţii privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, evoluţiile din Orientul Mijlociu şi Siria, relaţiile UE - Africa, precum şi Balcanii de Vest. La punctul afaceri curente au fost discutate relaţiile Armenia - Azerbaidjan.
Cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul român de Externe a reiterat 'sprijinul ferm pentru o pace justă şi durabilă, susţinută de garanţii de securitate solide, cu sprijinul SUA şi cu implicarea statelor europene' şi a 'a subliniat necesitatea continuării şi consolidării sprijinului multidimensional pentru Ucraina, exprimând susţinere pentru iniţiativa Înaltului Reprezentant Kallas de sprijin militar pentru Ucraina'.
'Şeful diplomaţiei române a pledat atât pentru continuarea presiunii asupra Rusiei prin adoptarea unui nou pachet de măsuri restrictive, cât şi pentru consolidarea regimului de sancţiuni privind acţiunile hibride ale Rusiei. De asemenea, a reiterat sprijinul pentru avansarea negocierilor de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE în timpul Preşedinţiei poloneze a Consiliului UE', menţionează comunicatul MAE.