Lupta de unificare a centurilor dintre Usyk şi Dubois va avea loc pe Wembley, la 19 iunie

Lupta de unificare a centurilor dintre Usyk şi Dubois va avea loc pe Wembley, la 19 iunie

Campionul mondial ucrainean la categoria grea Oleksandr Usyk îl va înfrunta pe britanicul Daniel Dubois într-un meci de unificare a patru centuri, pe 19 iulie, pe stadionul Wembley din Londra, au anunţat, duminică, organizatorii.

Pugilistul ucrainean în vârstă de 38 de ani, neînvins în 23 de meciuri, a devenit primul campion incontestabil la categoria grea după aproape 25 de ani în 2024, când a unificat centurile WBC, WBA şi WBO în detrimentul lui Tyson Fury.

Pe Wembley, el va încerca să recupereze titlul IBF deţinut în prezent de britanicul Daniel Dubois (27 de ani), pe care l-a învins  decizia arbitrului în august 2023. „Ar fi trebuit să câştig primul meci şi am fost împiedicat să fac asta de decizia arbitrului. Aşa că nu voi face o greşeală de data aceasta, în faţa poporului meu, pe stadionul naţional şi în oraşul meu natal”, a comentat Dubois, potrivit Primasport.ro.

Niciun boxer britanic nu a deţinut titlul incontestabil la categoria grea în era celor patru centuri, iar ultimul britanic care a fost campion incontestabil la categoria grea a fost Lennox Lewis în 1999.

Usyk a concurat ultima dată în decembrie, când a obţinut o a doua victorie împotriva lui Fury.

 

Afla mai multe desprebox-usyk-dubois
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt