Real Madrid a anulat în ultimul moment planurile delegaţiei sale de a participa luni la ceremonia Balonului de Aur de la Paris, deoarece clubul a aflat că atacantul său brazilian Vinicius Jr nu va câştiga premiul, au declarat surse din anturajul grupării, pentru Reuters, preluate de News.ro.
Presa spaniolă îl dădea pe Vinicius Jr, în vârstă de 24 de ani, jucătorul anului în Liga Campionilor, ca mare favorit la câştigarea primului său Balonului de Aur, care este acordat celui mai bun jucător din lume, în faţa mijlocaşului spaniol al lui Manchester City, Rodri, 28 de ani, şi a internaţionalului englez al Realului, Jude Bellingham.
Vinicius Jr a ajutat Realul să realizeze dubla Liga Campionilor-LaLiga în sezonul trecut, împreună cu Bellingham, în vârstă de 21 de ani, care a marcat 19 goluri într-o campanie de debut strălucitoare şi a ajutat Anglia să ajungă în finala Euro 2024.
Rodri, pe care managerul echipei City, Pep Guardiola, l-a numit „cel mai bun mijlocaş din lume”, a contribuit decisiv la câştigarea de către echipa sa a unui al patrulea trofeu consecutiv fără precedent în Premier League în sezonul trecut şi a fost desemnat cel mai bun jucător la Campionatul European din acest an, după ce Spania a cucerit un al patrulea titlu record.
Ceremonia de acordare a Balonului de Aur are loc în această seară.