La Galaţi, lipsa judecătorilor face ca termenele de judecată ale proceselor civile să fie amânate chiar şi câte un an întreg. Iar dacă situaţia nu se rezolvă pot exista amânări pentru o perioadă şi mai lungă. Acum sunt ocupate doar 13 posturi din cele 40. Pensionările , concursurile amânate şi numarul mic al locurilor scoase la concurs sunt câteva dintre motive.
Anul trecut, un singur judecător de la Tribunalul Galaţi avea peste 1300 de procese pe an. Dacă în mod normal în schemă ar trebui sa fie 40 de judecatori acest lucru s-a întâmplat doar câteva luni. În rest au fost câte 25 .Dar acum au rămas şi mai puţini. Sunt numai 13.
Dintre aceştia doi judecători sunt delegaţi şi vor pleca peste şase luni. Astfel s-au desfiinţat mai multe complete de judecată. Din două a rămas câte unul aşa că singura soluţie gasită a fost amânarea proceselor deocamdată pe o perioadă între 6 luni şi un an. Atât oamenii care au procese în derulare sau cei care au depus actele pentru diferite procese, dar si avocatii lor sunt nemulţumiţi de situaţie.
Pentru cei care în această perioadă au introdus dosare la registratură termenul e deja de un an şi şase luni. Avocaţii spun că de vină ar fi instituiile care de ani de zile nu au reglat procesul de accedere în profesia de magistrat.
Doar secţia penală a tribunalului face eforturi să dea termene cât mai repede. Dacă aici s-ar face amânări atât de mari ar putea interveni prescripţia. Sunt 3 judecatori la secţia penală dar numărul dosarelor este foarte mare.