În a doua zi de război, lacrimile continuă să curgă în Ucraina. Dincolo de arme sau de declaraţii politice sunt oameni.
Oameni nevinovaţi, lipsiţi de ajutor, simpli civili, copii, care până mai ieri se bucurau de viaţă. Acum trăiesc războiul şi
văd moartea la orice pas. Mai mult, iau armele în mână şi pleacă la război fără să ştie dacă îşi vor mai revedea familiile.
Sunete de sirene, focuri de armă, rachete, bombe - fac parte acum din realitatea pe care o trăiesc cetăţenii ucraineni.
Panica generală s-a instalat rapid în întreaga ţară. Suferinţa este greu de suportat pentru cei care văd moartea la orice
pas.
În această maternitate, nou născuţii care aveau nevoie să stea la terapie intensivă, au fost detubaţi şi mutaţi într-un
adăpost anti rachetă improvizat la subsolul clădirii. Acolo au mai multe şanse de supravieţuire, decât în spital, unde ar fi
trebuit să fie, conectaţi la aparate. Dar medicii fac tot posibilul să-i salveze.
Iar sfidarea noii realităţi cutremurătoare merge şi mai departe. Doi tineri din Kiev au demonstrat că iubirea e mai
presus de război. S-au căsătorit la câteva ore după ce Rusia a invadat Ucraina, deşi marele eveniment era programat
pentru luna mai.
Le-a fost teamă de moarte şi au vrut să facă acest pas. În timp ce spuneau „da” în biserică, afară aveau loc explozii…
Primarul Capitalei a îndemnat populaţia să facă provizii de apă şi mâncare. De asemenea, oamenii sunt îndemnaţi să
facă rost de aparate radio.
În Kiev, metroul funcţionează…..pe post de buncăr.
Oamenii s-au adăpostit în subteran, în timp ce la suprafaţă e pustiu. Dar, din când în când…. plouă….. cu rachete.
Aceşti părinţi încearcă să-şi liniştească bebeluşul care a început să plângă. Este prea mic să înţeleagă ce se întâmplă, însă mulţimea de oameni care a fugit în subteran din calea bombelor l-a agitat. Oamenii trăiesc cu spaimă, dar luptă pentru viaţa lor. Cei care pot, fug din calea războiului spre graniţe, alţii, se adăpostesc… pe unde găsesc. Aceşti ucraineni s-au
îngrămădit într-un subsol şi au cântat, pentru a se încuraja.
Nu doar moartea a despărţit familiile din Ucraina. Ci şi lupta. Bărbaţii care au între 18 şi 60 de ani nu au voie să
părăseasca Ucraina. Autorităţile au făcut apel să se alăture forţelor de apărare. Cei care pleacă la război, îi lasă pe cei
dragi cu inimile zdrobite. Iau arma în mână şi merg pe front, fără să ştie dacă se vor mai revedea. Răniţii sunt căraţi pe braţe din calea bombelor. Trupurile soldaţilor care au sfârşit rămân mărturie pe front…..
Între timp, răniţii sunt cu greu îngrijiţii. Oamenii au făcut cozi în faţa centrelor ca să doneze sânge pentru semenii lor.
Cozi au fost în în faţa depozitelor de armanent. Civilii au venit să-şi ia arme pentru a merge la război. Cei mai mulţi acum
au pus pentru prim dată mâna pe o armă
Şi cu cât lupta se inteţeşte, cu atât sunt implicaţi şi mai mulţi oameni nevinovaţi. Un bărbat din sudul ţării, civil, a încercat,
cu mâinile goale, să oprească un convoi de blindate ruseşti, aşezându-se în faţa şirului de tiruri
Acest bărbat e trecut de 80 de ani. Şi s-a oferit să meargă pe front să-şi apere copiii. Potrivit datelor oficiale, Ucraina avea în 2020 peste 44 milioane de locuitori. Adică peste 44 de milioane de suflete cuprinse de suferinţă şi teamă.