Preşedintele Kelemen Hunor afirmă că prioritatea României ar trebui să fie sprijinirea integrării Republica Moldova în Uniunea Europeană, nu organizarea unui referendum pentru unire.
Liderul UDMR consideră că o astfel de iniţiativă ar putea fi interpretată drept o politică revizionistă, cu potenţiale consecinţe serioase în plan regional şi internaţional. În opinia sa, înaintea oricărei discuţii despre unire, ar trebui clarificate aspecte esenţiale privind forma de organizare politică a Republicii Moldova într-un asemenea scenariu.






