Kaja Kallas, viitoarea reprezentantă a Uniunii Europene pentru politica externă, le-a transmis marţi europarlamentarilor că întărirea securităţii trebuie să fie o prioritate, iar Europa trebuie să fie pregătită pentru exploatarea societăţilor deschise de către Rusia şi "parţial" de către China.
"Securitatea europeană este profund personală pentru mine, ca originară dintr-o ţară care le-a spus de multă vreme celorlalţi că visul imperialist al Rusiei nu a murit niciodată", a arătat fosta şefă a guvernului Estoniei în răspunsurile scrise către membrii Parlamentului European, publicate marţi seara. "Prioritatea mea pe termen scurt trebuie să fie abordarea preocupărilor globale presante: războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi întărirea securităţii şi apărării UE", a adăugat ea, potrivit Agerpres.
Kallas a fost nominalizată de liderii europeni, în iunie, ca succesoare a lui Josep Borrell, înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. Alături de membrii noii Comisii Europene, ea va fi audiată în noiembrie de Parlamentul European.
Ea este de părere că UE trebuie să rămână "în prima linie a eforturilor umanitare" din Orientul Mijlociu şi să colaboreze "cu toţi actorii în scopul unei păci juste şi cuprinzătoare". Totodată, a evidenţiat probleme cum ar fi sprijinul Beijingului pentru Moscova şi a afirmat că "actori cum sunt Rusia, Iranul, Coreea de Nord şi parţial China urmăresc transformarea în arme a interdependenţelor şi exploatarea deschiderii societăţilor noastre, împotriva noastră"; "de aceea, trebuie să fim pregătiţi", a avertizat ea.