Preşedintele de onoare al clubului Dinamo, fostul jucător de fotbal Ionuţ Lupescu (55 ani), consideră că are vârsta potrivită pentru a intra în politică.
El vizează un post de europarlamentar, conform Prosport.
„Am spus că vreau. La vârsta asta pe care o am, cred că e o vârstă bună să intru în politică. Dar nu orice, adică eu îmi ştiu lungul nasului şi încerc să ajut acolo unde cred eu că am o expertiză şi am o experienţă.
Având aceşti aproape 10 ani la UEFA, în care am făcut relaţii internaţionale, la secţia de fotbal Europa, aşa cum sunt 22 de comisii sau mai multe, cred eu că mi-ar plăcea să îmi aduc contribuţia şi ca un europarlamentar. Dar asta e tot, nu am alte visuri de a ajunge…
Spre Parlamentul European, acolo cred eu că aş putea să îmi aduc contribuţia pentru România, pentru că asta am făcut 10 ani la UEFA şi ştiu cum este UEFA structurată şi condusă, exact ca Parlamentul European, Consiliul European.
Nu cred că ar fi o mare problemă pentru mine. Nu e o pistă greşită. Am vorbit cu mai multe partide. Încă nu am ales culoarea", este citat Lupescu.