Constanţa va deveni un hub logistic european. Investiţiile publice şi private, de peste 9 miliarde de euro, vor transforma oraşul de la malul mării.
Tot mai multe companii străine sunt interesate de investiţii în Constanţa. Un exemplu este DP World, una dintre cele mai mari companii logistice din lume şi jucător cheie pe piaţa globală a operatorilor portuari. Urmare a investiţiilor acestei companii, la care s-au adăugat fonduri europene, Constanţa găzduieşte acum un terminal cargo de 5 hectare pentru mărfuri grele, voluminoase şi complexe şi un nou terminal „roll-on, roll-off” (RO-RO) care va gestiona până la 80.000 de vehicule pe an în perioadele de vârf. Acestora li se va adăuga o nouă platformă multi-transport care se va deschide în 2025.
”Portul Constanţa a devenit cel mai important hub de distribuţie la Marea Neagră pentru Europa Centrală şi de Est şi ne dorim să-l dezvoltăm pentru a juca un rol cheie de platformă logistică şi în perspectiva procesului de redresare şi reconstrucţie a Ucrainei”, a precizat Premierul Marcel Ciolacu.
Suplimentar, pentru dezvoltarea Portului Constanţa, au fost aprobate investiţii de peste 1,5 miliarde euro, de la bugetul de stat şi fonduri europene, care vizează extinderea acestuia, prin crearea unor dane de mare adâncime, terminale specializate pentru operarea navelor de mare capacitate, dar şi pentru infrastructura feroviară şi rutieră din zonă.
Potrivit analiştilor Frames, graţie portului Constanţa, România are oportunitatea de a juca un rol major în reconstrucţia Ucrainei, dar şi de a deveni o poartă strategică regională de comerţ şi logistică pentru CEE pe axa Est-Vest, fiind inclusă în două dintre cele 9 coridoare ale reţelei transeuropene de transport Ten-T – Orient-Estul Mediteranei şi Coridorul Dunăre – Rin.
Un alt atu îl reprezintă faptul că din 31 martie, România a intrat în spaţiul Schengen maritim şi aerian. Iar pe măsură ce autorităţile lucrează şi negociază pentru eliminarea controalelor şi la frontierele terestre, este de aşteptat ca şi comerţul cu principalii parteneri de export, majoritate din UE, să crească.
Partenerilor continentali li se adaugă şi Turcia şi China, care arată importanţa României ca punct de legătură între Asia şi Europa.
Aderarea maritimă în spaţiul Schengen, un plus pentru Constanţa
Aderarea la spaţiul Schengen, scăderea costurilor de asigurare pentru navele navale care tranzitează Marea Neagră, diversificarea rutelor comerciale globale, precum şi finalizarea unor proiecte majore de infrastructură ar trebui să stimuleze dezvoltarea sectorului logistic în această parte a ţării.
Pe lângă Portul Constanţa, investiţiile publice vizează şi dezvoltarea infrastructurii logistice de pe raza judeţului, care va completa operaţiunile portuare. Dezvoltatorii prezenţi pe piaţa locală sunt Globalworth, WDP şi Olypian Parks, cărora li s-ar putea alătura Maersk, care a anunţat că vede Constanţa drept viitor nod al operaţiunilor sale pe ruta Asia – Europa.
Autostradă Constanţa - Olimp
În plus, după ce au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici necesari construcţiei Alternativei Techirghiol, CNAIR a lansat deja licitaţia pentru proiectarea şi construcţiei autostrăzii de 30,59 km care va conecta Constanţa de Olimp.
Noua autostradă va începe de la Nodul Cumpăna (A2 - A4), va continua cu un nou pod peste Canalul Dunăre - Marea Neagră (zona Agigea), va avea alte 3 noduri (Agigea - Eforie Nord, Techirghiol şi 23 August) şi va ajunge în apropierea sensului giratoriu existent Olimp. Durata contractului include 12 luni perioada de proiectare şi 36 de luni perioada de execuţie, cu data estimată de start în 2025.
(Elena Andrei)