Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei „Reabilitarea liniei de cale ferată Ploieşti Triaj – Focşani”, o lucrare de utilitate publică de interes naţional.
Conform documentului, valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) se ridică la 10.961.899.000 lei, din care 9.344.888.000 lei reprezintă partea destinată construcţiilor şi montajului. Tronsonul de cale ferată are o lungime de 143,23 km şi va fi de tip linie dublă, electrificată.
Proiectul face parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT), actualizat prin H.G. nr. 1312 din 30 decembrie 2021, în cadrul Programului Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030. Durata estimată pentru execuţia investiţiei este de 36 de luni.
Finanţare şi îmbunătăţiri aduse liniei de cale ferată
Finanţarea obiectivului de investiţii va proveni din fonduri externe nerambursabile, Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF), Programul Transport 2021 – 2027, precum şi din bugetul de stat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA şi alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual.
Pe traseul feroviar Ploieşti Triaj (exclusiv Ploieşti Triaj) – Focşani (exclusiv Focşani) sunt în prezent 7 staţii şi 8 halte de mişcare. Obiectivele generale ale implementării proiectului includ modernizarea liniei de cale ferată conform Specificaţiilor Tehnice de Interoperabilitate (STI) şi cerinţelor de trafic naţional şi internaţional, prin:
- Introducerea instalaţiilor de centralizare electronică în staţii şi linie curentă, precum şi a sistemului de siguranţă ERTMS nivel 2;
- Reconfigurarea traseului pentru a creşte viteza maximă de circulaţie la 120 km/h pentru trenurile de marfă şi minim 160 km/h pentru trenurile de călători;
- Modernizarea instalaţiilor de electrificare pe toată lungimea (în sistem de alimentare de 25 kV, 50 Hz);
- Asigurarea interoperabilităţii privind sarcina admisă pe osie şi gabaritul de liberă trecere;
- Reabilitarea lucrărilor de artă, conform recomandărilor tehnice şi dimensionării hidraulice corespunzătoare;
- Îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi accesibilitate pentru persoanele cu mobilitate redusă;
- Modernizarea instalaţiilor de telecomunicaţii feroviare;
- Lucrări de protecţie a mediului.
Linia de cale ferată Ploieşti Triaj – Focşani traversează judeţele Prahova, Buzău şi Vrancea şi este administrată de Sucursalele Regionale de Căi Ferate Bucureşti şi Galaţi. Reabilitarea acestei linii este esenţială pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare din România.