INS: Sosirile şi înnoptările turiştilor în structurile de cazare din România au crescut în primul trimestru din 2025

INS: Sosirile şi înnoptările turiştilor în structurile de cazare din România au crescut în primul trimestru din 2025

Sosirile turiştilor în structurile de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) din România au crescut cu 1%, în primele trei luni din acest an faţă de perioada similară a anului 2024, în timp ce înnoptările au consemnat o majorare de 2,2%, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi preluate de Agerpres.

Conform statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie - 31 martie 2025, în structurile de primire turistică de pe teritoriul naţional au sosit 2,496 milioane de persoane, dintre care 82,5% au fost turişti români, iar 17,5% turişti străini.

De asemenea, au fost înregistrate 4,773 milioane de înnoptări, în creştere cu 2,2% faţă de cele din primele trei luni ale anului anterior, din care turiştii au reprezentat 79,9%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au însemnat 20,1% din total.

În intervalul de referinţă, durata medie a şederii a fost de 1,9 zile în cazul turiştilor români, respectiv de 2,2 zile pentru turiştii străini.

Potrivit sursei citate, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, raportat în perioada ianuarie - martie 2025 s-a situat la 23,3% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 0,3 puncte procentuale comparativ cu primul trimestru din anul anterior.

Pe judeţe, în perioada analizată, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (435.000 de persoane), Braşov (335.400) şi Prahova (134.100). Totodată, înnoptările au consemnat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (890.300 de persoane), Braşov (634.400) şi şi Prahova (264.300).

În funcţie de ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică din România au provenit din: Italia (50.600 de persoane), Germania (36.300) şi Regatul Unit al Marii Britanii (34.500).

Datele INS relevă faptul că, la nivelul lunii martie 2025, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au însumat 831.800 de persoane, în scădere cu 2,7% faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 79,9%, iar cele ale turiştilor străini o pondere de 20,1%.

În acelaşi timp, înnoptările au fost de 1,574 milioane, în scădere cu 1,7%, de la un an la altul, cu ponderea cea mai mare în rândul turiştilor români (77,1%).

La nivelul lunii martie, anul curent, durata medie a şederii a fost 1,8 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini, iar indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică s-a situat la 22,5% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de luna martie 2024.

INS precizează că, după aderarea României la Spaţiul Schengen, la data de 1 ianuarie 2025, începând cu luna ianuarie a acestui an, informaţiile referitoare la sosirile vizitatorilor străini în România şi plecările vizitatorilor români în străinătate nu mai sunt comparabile şi nu se vor mai publica. 

Afla mai multe despreromaniaturism
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt