Incendiu violent şi atacuri de panică

Incendiu violent şi atacuri de panică

Un tânăr a murit la Iaşi şi mai multe case au ars noaptea trecută, în Prahova şi Suceava, din cauza unor incendii pornite din neglijenţa proprietarilor. În Olt, însă, o familie a rămas pe drumuri în plină iarnă după ce locuinţa le-a fost mistuită de flăcările puse de o mână criminală. Martorii spun că incendiatorul ar fi chiar fiul proprietarilor.

Un tânăr de 31 de ani a fost găsit mort de pompieri în casa sa din satul ieşean Tăuteşti, comuna Rediu. Salvatorii militari fuseseră chemaţi de vecini care au observat că gospodăria bărbatului a fost cuprins de flăcări. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri şi o unitate de terapie intensivă, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă. Focul a fost stins după două ore, iar anchetatorii
trebuie să afle, acum, cauza declanşării incendiului

Şi în Prahova, la Buşteni, două persoane au făcut atac de panică după ce casa le-a luat foc chiar la miezul nopţii. 4 auto-speciale de stingere, cu apă şi spumă, o autoscară de salvare de la înălţime şi două echipe de voluntari au fost trimise în zonă. Incendiul cuprinsese o suprafaţă de aproximativ 250 mp, iar pompierii s-au luptat zeci de minute cu flăcările. Salvatorii militari au stabilit că focul a pornit din cauza jarului căzut dintr-o sobă, în apropierea mai multor materiale combustibile.

Incendiu devastator şi în comuna Priseaca din Olt. O casă a ars în totalitate. Martorii spun că focul ar fi fost pus intenţionat chiar de fiul proprietarilor iar cei de la ISU confirma că incendiul afost provocat intentionat. Trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD au fost trimise la faţa locului. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 3 ore şi s-au temuat ca incendiul să nu se extindă şi la locuinţa din imediata apropiere.

Şi în localitatea suceveană Câmpulung Moldovenesc, o casă s-a făcut scrum. Pompierii spun că de vină a fost un coş de fum amplasat prea aproape de materiale combustibile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt