Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, pe un câmp din apropierea localităţii Costeşti din judeţul Argeş, unde pe o suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi au fost depozitate necontrolat gunoi menajer şi alte tipuri de deşeuri. La 25 de metri de locul incendiat, se află un lan de floarea soarelui.
„Pompierii de la Secţia Costeşti intervin pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit la gunoaiele depozitate pe o suprafaţă de peste 500 metri pătraţi, la ieşirea din Costeşti spre Suseni. La faţa locului sunt două autospeciale de stingere cu apă şi spumă”, informează Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Argeş.Este vorba despre un depozit de deşeuri aparent neautorizat, preponderent deşeuri din construcţii, plastic, cauciucuri şi gunoi menajer aruncate pe câmp. În zona incendiului nu există case ai căror locuitori să fie afectaţi, însă la aproximativ 25 de metri de locul incendiat se află un lan de floarea soarelui.