Un incendiu produs în noaptea de vineri spre sâmbătă a afectat o fabrică de textile din municipiul Botoşani, necesitând evacuarea a aproape 60 de angajaţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.
Potrivit sursei citate, pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere a incendiilor, dintre care una pentru lucrul la înălţime.
De asemenea, la faţa locului s-au deplasat două ambulanţe, una SMURD şi una de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau depunerile textile din tubulatura de evacuare, existând pericolul de propagare a flăcărilor la acoperiş.
Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri, iar 59 de lucrători s-au autoevacuat, mai informează sursa citată.
Nici o persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii susţin că incendiul a fost declanşat, cel mai probabil, de o scânteie mecanică de la motorul instalaţiei de evacuare a gazelor.
Sursa; Agerpres