Incendiu la mall înainte de ora deschiderii. Cauza, un scurtcircuit

Incendiu la mall înainte de ora deschiderii. Cauza, un scurtcircuit

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, într-un mall din municipiul Arad, înainte de ora deschiderii, focul fiind stins repede datorită instalaţiei speciale cu apă care s-a declanşat automat şi intervenţiei prompte a pompierilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat că incendiul a izbucnit într-un magazin de haine din Atrium Mall. S-au deplasat două autospeciale de stingere, una de descarcerare şi o autospeciala SMURD.

"În momentul sosirii echipajului de intervenţie, incendiul se manifesta la un panou publicitar prevăzut cu instalaţie electrică, din interiorul magazinului, cu posibilitatea de propagare, interiorul magazinului fiind inundat cu fum. Datorită instalaţiilor speciale de stingere din interiorul magazinului care au pornit automat şi intervenţiei rapide şi punctuale a echipajelor de intervenţie, incendiul a fost stins în aproximativ 10 minute, fără a se extinde", a declarat Pleşca.

El a precizat că în complexul comercial se afla doar personalul care asigură paza, neexistând persoane rănite sau evacuate.

Pompierii spun că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la instalaţia electrică a panoului publicitar.

În urmă cu o lună, în acelaşi mall a mai izbucnit un incendiu, în vestiarul firmei de curăţenie, cauza fiind tot un scurtcircuit, produs la instalaţia de aer condiţionat care funcţiona pe modul de încălzire. Focul a fost stins înainte de sosirea pompierilor şi nu a fost necesară evacuarea. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt