Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţa la acoperişul clădirii Palatului Administrativ din Suceava, în care funcţionează Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Conform sursei citate, acoperişul arde "în totalitate", iar la faţa locului intervin patru autospeciale ale pompierilor, inclusiv una cu scară. De asemenea, au ajuns la faţa locului şi două echipaje SMURD.
Reprezentantul ISU Suceava a menţionat că nu sunt persoane rănite, iar toate persoanele care se aflau în interiorul clădirii la momentul izbucnirii incendiului s-au autoevacuat.
Alin Găleată a mai menţionat că pompierii intervin atât din exterior, cât şi de la interiorul clădirii (continuă).
Sursa: Agerpres