Incendiu de proporţii în Nemţ! Peste 20 de hectare de vegetaţie au ars, iar focul risca să se extindă la locuinţe şi la o mănăstire

Incendiu de proporţii în Nemţ! Peste 20 de hectare de vegetaţie au ars, iar focul risca să se extindă la locuinţe şi la o mănăstire

Peste 20 hectare de vegetaţie de pe muntele Pietricica, din Piatra-Neamţ, au ars în noaptea de marţi spre miercuri într-un incendiu ce risca să se extindă la o mănăstire, dar şi la mai multe blocuri din apropiere.

Condiţiile de intervenţie ale pompierilor au fost nefavorabile din cauza vântului puternic, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

În sprijinul pompierilor nemţeni au venit pompieri din Bacău şi Iaşi, angajaţi ai mai multor ocoale silvice şi ai societăţilor Primăriei Piatra-Neamţ, în total fiind implicaţi aproape 250 de oameni.

"Incendiul a fost lichidat în jurul orei 01:20. A ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 20 hectare. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ şi opt lucrători de la Ocolul Silvic Vaduri au rămas în zonă pentru supravegherea zonei.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt