Un incendiu de vegetaţie care înaintează rapid, alimentat de vântul puternic, făcea ravagii luni în apropiere de Atena, mistuind copaci, case şi maşini şi forţând evacuarea unor spitale şi a cel puţin 11 localităţi, au declarat autorităţile elene, relatează News.ro.
Sute de incendii de vegetaţie au izbucnit în Grecia începând cu luna mai. În timp ce incendiile de vară sunt frecvente în Grecia, vremea extraordinar de caldă şi uscată legată de schimbările climatice a făcut ca acestea să fie mai frecvente şi mai intense, potrivit oamenilor de ştiinţă.
Peste 560 de pompieri - incluiv din România - sprijiniţi de voluntari, 17 bombardiere cu apă şi 15 elicoptere se luptă cu cel mai recent incendiu de vegetaţie din Grecia, care a izbucnit duminică la ora locală 15.00 lângă Varnavas, la 35 km nord de capitală. Luni dimineaţă, incendiul se extinsese spre sud şi ardea pe mai multe fronturi, inclusiv în satul Grammatiko, în oraşul antic Marathon, municipalitatea Nea Makri de la malul mării şi Muntele Penteli, chiar la nord de Atena.
Vântul puternic schimbă constant direcţia flăcărilor.
"În ciuda unei lupte grele şi a eforturilor supraomeneşti de peste noapte, incendiul s-a extins foarte repede şi a ajuns la Muntele Penteli", a declarat un oficial al pompierilor.
Avioanele de stingere a incendiilor şi-au întrerupt operaţiunile peste noapte şi au reluat eforturile luni dimineaţă. Poliţia a ajutat la evacuări, iar unii locuitori şi-au petrecut noaptea în adăposturi.
Cel puţin trei spitale au fost evacuate în Penteli.
Incendiul, cu flăcări înalte de până la 25 de metri, s-a răspândit "ca fulgerul" din cauza vântului puternic, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vassilis Vathrakogiannis.
Nori groşi de fum au întunecat cerul deasupra Atenei duminică seara. Câteva ore mai târziu, flăcările ardeau în apropierea suburbiei rezidenţiale Dionysos, la aproximativ 23 km nord-est de centrul oraşului, şi în zonele din apropiere.
Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis s-a întors de urgenţă la Atena dintr-o vacanţă de weekend pe insula Creta pentru a supraveghea răspunsul la incendiu, a declarat un oficial guvernamental. Grecii au încă în minte imaginile dureroase ale unui incendiu din 2018 care a ucis 104 persoane în oraşul litoral Mati, în apropierea capitalei.
După cea mai caldă iarnă înregistrată vreodată şi perioade lungi cu precipitaţii puţine sau deloc, se preconizează că Grecia va înregistra cea mai caldă vară din istorie. Autorităţile sunt în alertă maximă de incendiu până joi, în timp ce experţii meteorologi au avertizat că vine o "săptămână foarte dificilă".
"Jumătate din Grecia va fi pe roşu", a declarat sâmbătă ministrul pentru criză climatică şi protecţie civilă, Vassilis Kikilias, menţionând temperaturi de 40 de grade Celsius, pe fondul vântului puternic.