Incendii devastatoare în Vinerea Mare

Incendii devastatoare în Vinerea Mare

O biserică din Vrancea s-a făcut scrum chiar în Vinerea Marea din săptămâna patimilor. Un scurt circuit a făcut ca
lăcaşul de cult să fie cuprins de flăcări în doar câteva secunde. În noaptea de Vinerea Mare a ars şi o fabrică din
Mureş, dar şi o locuinţă din Argeş.

Doar atât a mai rămas din biserica din satul Topeşti, Vrancea care a luat foc chiar în Vinerea Mare. Mobilierul şi obiectele de cult s-au transformat în doar câteva minute în scrum. Patru autospeciale de stingere au ajuns la faţa locului de urgenţă şi au reuşit cu greu să stingă flăcările care au ars biserica din temelie. Din fericire, nu au fost victime. Locuinţele care se afla în zonă nu au fost afectate, dar oamenii văd acest incendiu ca pe un blestem. Şi asta pentru că este a doua oară când aceeaşi biserică ia foc din senin

Două incendii devastatoare au pus stăpânire şi pe judeţul Argeş. O casă contruită exclusiv din lemn a ars din temelie fără ca pompierii să mai poată să facă ceva.

Porpietarii casei au lăsat în priză o lampă de veghe care s-a supraîncălzit, iar locuinţa a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul s-a extins rapid, pentru că imobilul era din lemn, placat cu polistiren. Tot în judeţul Argeş a ars şi acoperişul unui depozit care se afla pe Drumul Naţional 7.

Acoperişul a fost ditrus total pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi. Şi în acest caz flăcările au izbucnit de la un scurt circuit.

În Reghin două hale ale un fabrici de mobilă au ars complet. Acţionarii firmei spun că doar 10 la sută din suprafaţa totală a fost afectată, iar 95 la sută dintre comenzile pe care clienţii le-au plasat deja vor fi livrate în timp util.

La momentul incendiului, fabrica era închisă, iar în interior nu se afla nimeni. Din primele informaţii, pompierii susţin că a fost vorba tot de un scurt circuit.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt