Doi bărbaţi au fost reţinuţi, duminică dimineaţa, de poliţiştii din Vâlcea, după un scandal în trafic. Pentru aplanarea conflictului, poliţiştii şi jandarmii au fost nevoiţi să tragă patru focuri de avertisment, transmite Mediafax.
Un accident între o maşină şi o căruţă a avut loc sâmbătă seara pe drumul dintre oraşul Bălceşti şi satul Beneşti, din judeţul Vâlcea.
Conform poliţiştilor, la locul producerii accidentului şi-au făcut aparţia mai multe persoane, iscându-se un conflict spontan între aceştia şi şoferul maşinii. Două dintre persoane aveau asupra lor obiecte contondente.
Poliţiştii şi jandarmii i-au somat să înceteze, însă pentru aplanarea conflictului au fost nevoiţiţi să efectueze patru focuri de avertisment, în plan vertical, moment în care mulţimea a plecat, iar doi bărbaţi ce se manifestau violent au fost imobilizaţi, încătuşaţi şi conduşi la sediul poliţiei.